Iluminînd calea rezistenței climatice în energie a Moldovei
În Moldova, schimbările climatice reprezintă o amenințare serioasă pentru sectorul energetic. Cu temperaturi mai ridicate, precipitații fluctuante și un număr tot mai mare și mai sever a fenomenelor meteorologice extreme, impactele climatice reduc eficiența centralelor electrice și a conductelor, și compromit producția și livrarea de energie.
Pentru o țară cu mare dependență de energia importată, Moldova a înregistrat creșteri semnificative ale prețurilor la gazele naturale și a energiei electrice de-a lungul ultimilor ani. Acestea combinate cu volatilitatea monedei, îi fac pe consumatorii de pe întreg teritoriul Moldovei să se confrunte cu plățile majorate a facturilor la energie.
Deficitul energetic și costurile ridicate ce rezultă afectează dezvoltarea umană. Din această perspectivă, implementarea măsurilor de adaptare nu este o acțiune opțională, ci o necesitate critică.
Aceasta este o viziune împărtășită de Viorel Neagu, directorul unui Incubator de afaceri în orașul Sîngerei, din nordul Moldovei, care, cu sprijinul Ministerului Federal al Agriculturii, Pădurilor, Mediului și Gospodăririi Apelor din Austria și a PNUD-ului a implementat proiectul-pilot "Energie regenerabilă pentru activități antreprenoriale".
Dl Neaga menționează că "Implementarea tehnologiilor moderne de producere a energiei electrice este o modalitate de adaptare bazată pe potențialul surselor regenerabile de energie, asigurarînd autonomia consumatorilor, stabilitatea aprovizionării și profitul economic pe termen mediu".
Prin intermediul proiectului " Suport pentru Procesul Național de Planificare a Adaptării Republicii Moldova la Schimbările Climatice", Incubatorul de Afaceri a domnului Neaga a beneficiat de un grant pentru procurarea și instalarea a 54 panouri solare fotovoltaice cu puterea totală de cca. 13 kW, pentru a contribui la creșterea independenței energetice și promovarea producerii distribuite a energiei pentru cele 17 afaceri din cadrul Incubatorului de Afaceri Sîngerei.
Gospodăria țărănească "Ocara Ștefan Dumitru", de asemenea, a beneficiat de un grant pentru procurarea și instalarea a 54 panouri solare fotovoltaice cu puterea totală de cca. 10,5 kW. Energia electrică produsă de panourile solare fotovoltaice va fi folosită atât pentru sistemul de refrigerare, unde vor fi conservate fructele și agrișul, precum și pentru a pompa apă în rezervorul de apă situat în grădină.
Beneficiarii acestor granturi și-au sporit independența energetică, și au redus consumul lor anual de energie electrică cu 35-40%. Prin instalarea panourilor solare și trecerea la o sursă de energie regenerabilă, beneficiarii proiectului contribuie la creșterea eficienței și reducerea vulnerabilității acestora, în special în zonele rurale ale Moldovei.
Dl. Ocara Ștefan, proprietarul gospodăriei țărănești, a subliniat: "Nu mă aștept la profit mare de la acest proiect, dar eu aștept o satisfacție morală pentru faptul că chiar am contribuit cu ceva la mediul înconjurător, astfel încât ambii copii și nepoții mei vor mânca produse ecologice pure ".
Valerian Colun, consultant național pentru sectorul energetic, subliniază: „Pentru a face față provocărilor climatice este nevoie de aplicarea cunoștințelor interdisciplinare existente, precum și de dezvoltare a capacităților instituționale eferente sectorului energetic. Valorificarea surselor de energie regenerabilă reprezintă o prioritate pentru Republica Moldova, contribuind astfel la promovarea producerii distribuite a energiei și creșterea independenței energetice a localităților. Aceasta este una din soluțiile prioritare de adaptare la schimbările climatice"
Ca urmare a implementării cu succes a proiectelor-pilot, producătorii locali sunt motivați să-şi facă planuri de viitor, aplicând tehnologii care contribuie la adaptarea şi, în același timp, la creșterea securității energetice și îmbunătățirea bunăstării populației din localitățile rurale. Aceste proiecte-pilot deschid calea către o energie rezistentă la schimbările climatice în Moldova, și prezintă modul în care poate fi realizată producția și livrarea stabilă de energie printr-o varietate de măsuri.
Repere:
- 17 afaceri și cei 47 de angajați din Incubatorul de Afaceri Sîngerei vor beneficia de avantajele oferite de proiectele-pilot și vor produce energie electrică pentru sine;
- Cultivarea anuală a cel puțin 3 tone de agriș pe o suprafață de 70 de ari;
- Reducerea consumului anual de energie electrică cu 35-40%.
- Reducerea anuală a emisiilor de CO2 cu peste 6.5 tone; și
- Promovarea tehnologiilor ecologice.
Informație suplimentară:
http://open.undp.org/#project/00074968
Poze: