RO EN
Prima Contact Harta Abonare noutăţi
 

Parteneri


 


 


 



 

 

 

 

Prima / CADRUL NAŢIONAL / Materiale informaţionale / Noutăţi / Forţa Junimii ne îndeamnă să fim prietenoşi cu mediul ambiant
Forţa Junimii ne îndeamnă să fim prietenoşi cu mediul ambiant
05.11.2012     Accesări: 163   

Votează: 0.0/5 (0 Voturi )

 

http://trm.md/ro/radio-moldova/forta-junimii-ne-indeamna-sa-fim-prietenosi-cu-mediul-ambiant/

 

Dacă temperatura medie va creşte în acelaşi ritm, la nivel global, în următorii 50-70 ani, zona de sud a R. Moldova se va transforma în una de semideşert, iar în zonele de nord, clima va deveni de asemenea, aridă. Vom avea probleme de calitate şi cantitate a resurselor de apă. Declaraţia a fost făcută de Vasile Scorpan, manager la "Oficiul Schimbarea Climei", în timpul emisiunii „Forţa Junimii" de duminică, 4 noiembrie 2012, prezentată de Daniel Vodă şi Cristina Jandîc.

 

Vasile Scorpan susține că la nivel global, ca impact al emisiilor cu efect de seră, nivelul oceanului va putea creşte cu 50-70 centimetri, ar putea să dispară ţări întregi, insulare. Va dispărea litoralul, foarte multe oraşe vor fi afectate, inclusiv New-York, Paris, dacă nu vor fi reduse efectele de seră, a mai remarcat Vasile Scorpan. 

Potrivit lui, chiar dacă, în  prezent, ţările ar reduce emisiile de gaze, temperatura medie oricum, va creşte. În conformitate cu scenariile actuale, în următorii 50 de ani, la nivel global, sporul temperaturii medii de la suprafaţa solului va spori cu 1,5 - 2 grade. Fenomenul va putea fi controlat la nivel global dacă vom menţine acest spor de până la 2 grade. 

Populaţia nu ştie cum să protejeze mediul ambiant

În cadrul aceleiaşi ediţii, Doru Petruţi, director-general IMAS Chişinău, a afirmat, că, pe băncile şcolii, copiii ar trebui să afle cât de dăunător este să arunci ulei în chiuvetă, să schimbi uleiul de la maşină în propria curte, şi nu la un atelier specializat, să arunci bateriile utilizate oriunde. 

Şi populaţia R. Moldova, şi cea a Uniunii Europene demonstrează semianalfabetism cât priveşte problemele mediu. Iar un sondaj recent realizat de IMAS: "Educația ecologică la moldoveni. Cunoştinţele populaţiei despre schimbările climatice" arată că oamenii preferă să discute despre problemele de mediu pe căi informale şi că aceasta nu e neapărat cea mai veridică informaţie. Jumătate din participanţi au încercat măcar să ghicească răspunsurile la întrebările sondajului, a conchis invitatul. 

O natură poluată - pericol pentru sănătate

Gheorghe Şalaru, ministrul Mediului, invitat în studio, a accentuat că o singură baterie de la ceasul de mână conţine o cantitate de mercur care poate contamina 500 litri apă pentru 50 ani sau 1 metru pătrat de sol pentru aceeaşi perioadă. De aceea, una dintre iniţiativele promovate de Ministerul Mediului a fost realizarea unui mic proiect, în care fiecare dintre magazinele mari a fost dotat cu urne pentru a fi aruncare acumulatoarele portabile, a precizat ministrul de resort.  

În prezent, elaborăm un şir de acte care să ne protejeze de problemele cauzate de schimbările de mediu, cum ar fi Strategia de diminuare a efectelor de seră, Strategia de adaptare la schimbările climatice  alte acte, a mai spus Gheorghe Şalaru. 

Emisiunea a mobilizat ascultătorii să fie prietenoşi cu mediul ambiant

Într-o intervenţie telefonică, un tânăr radioascultător, a întrebat invitaţii, cum ar putea personal să contribuie la reducerea gazelor cu efect de seră. Vasile Scorpan a recomandat, în acest sens, ca aparatele electrice, cum ar fi: calculatorul, aparatul de radio, televizorul, precum şi becurile, să fie deconectate în cazul neutilizării, deoarece energia consumată de acestea este produsă din combustibili fosili: cărbune, gaze naturale, care contribuie la efectul de seră. 

Emisiunea "Forţa Junimii" poate fi audiată zilnic, de la ora 18:00 la 19:00, la Radio Moldova Actualităţi şi Radio Moldova Tineret. 

 

 


Plasează articolul în:
google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin
 
 
Multimedia